Cula Greceanu

De la lume adunate

Următoarele informații ne-au fost furnizate de către autoritățile locale și reprezintă exclusiv dreptul lor de proprietate intelectuală. Conținutul acestor informații nu este validat științific, el reprezentând mai curând folclorul local.

“Nu se cunoaște anul construcției, dar din puținele documente ce am putut găsi reiese că pe la 1516, marele boier Nan, cu slujba la domnie de paharnic, a construit această culă pentru apărarea sa și a familiei sale. Fiul său Tudor, zis mai târziu Maldăr, viteaz și înavuțit cu averile tatălui său, își alcătuiește o oaste pe cheltuiala sa și se pune la dispoziția lui Mihai Viteazu, care pentru faptele sale de vitejie îl răsplătește mărindu-i și mai mult moșia strămoșească, dându-i și rang de căpitan de oaste. După moartea voievodului, căpitanul Maldăr, venind cu oastea sa în ajutorul lui Radu Șerban Voievod în lupta contra lui Simion Movilă pentru cucerirea domniei, cade prizonier în mâinile lui Simion care îl predă hanului tătar ce îl ajutase în luptă.

Fiica hanului, văzând pe Tudor așa de chipeș, mândru, frumos și viteaz se îndrăgostește de el, îi înlesnește eliberarea căsătorindu-se cu el și vine să locuiască la casa părintească a lui Tudor din Măldărești. I-a fost atât de dragă tătăroaica, încât a trăit cu ea toată viața și a avut șapte copii, buni luptători, printre care cel mai aprig fu Ioniță, zis Turbatul. Se poate deduce că atât el, cât și fratele său, Atanasie, au fost ostași de seamă sub Brâncoveanu, prin 1693.

Un alt fiu al lui Tudor, Constantin Măldărescu, precălugărindu-se, a luat numele Climent și, fiind monah la Horezu, înzestrează mănăstirea cu averile sale, pentru care a fost înmormântat în pronausul bisericii brâncovenești a Horezului.

La 1791, fiul său Gheorghe, zis Gheorghiță Măldărescu, nepot de frate al lui Tudor, cu jupânița sa Eva și ajutat de frații săi Radu, Barbu și Ioan, au construit actuala biserică din curtea conacului lor, Măldărești, cu hramul Sfântul Mihail, Nicolae și Gheorghe.

După moartea lui Gheorghiță, jupânița lui Eva a rămas singură și a trăit în culă până la al 90-lea an, mergându-i numele pentru milosteniile ce le înfăptuise. Într-o zi, îi sosise și ei ceasul cel de pe urmă. În ziua aceea, pe înserate, se pregătea de ploaie. Jupânița se retrăsese degrabă în iatacul ei, aprinse lumânarea de la Paști, înghenunche în fața icoanei și se rugă. Deodată auzi glasuri de oameni străini și i se păru că bate cineva la ușă. Zăvoarele erau puse și ușile încuiate. O cuprinse frica, strigă după ajutor, dar nimeni nu auzi din cauza vijeliei și a ploii ce pornise. Auzi cum ușa se prăbuși sub loviturile tâlharilor. Atunci fugi în camera de alături și prin ușa de din dos, ieși în curte spre grădina din vale. La scăpăratul unui fulger, tâlharii o văd, o fugăresc, o prind, o târăsc în casă, dar când aprinseră lumânarea și cerură cheile de la lada cu bani, o văzură țeapănă, cu ochii ațintiți asupra lor și învinețită de ghearele morții. Se speriară atât de tare, că o scăpară din mâini și fugiră ca niște năluci în noapte. Cu aceasta s-a stins ultimul descendent al neamului Măldărăștilor.

Mai târziu, cula deveni proprietatea Grecenilor după Costache Greceanu care se însură cu Maria, din neamul Măldărăscu și care, în afară de culă, primește ca zestre moșia Măldărăștilor, cu doi munți, livezi, cai, boi, oi, trăsuri, carete, țigani robi și altele. Nepoții lui Costache Greceanu și ai Mariei au fost ultimii proprietari ai culei ce și-au dat numele de la Maldăr.”