Construcții de tip „culă” Măciuceni
Localizare
Sat Măciuceni, comuna Măciuca, județul Vâlcea
Acces
Pe drumul național Tg. Jiu – Drăgășani, în centrul comunei Măciuca, lângă primărie, spre Stănești (indicator); în Măciuceni, se urmează un drum lateral neasfaltat pentru a ajunge la casele nr. 52 si 53; 2 case sunt pe drumul principal din Măciuceni spre Zăvoieni
Referințe
Proprietate privată, nu sunt în circuitul public
Funcțiune originară / actuală
Locuințe cu elemente fortificate tip culă / clădiri de locuit
Datare
Secolul al XIX-lea
Stare de conservare
Foarte bună
Istoric
În cursul veacului al XIX-lea au început să își construiască locuințe fortificate de tip culă și țăranii mai instăriți, mici proprietari proaspăt înavuțiți prin activități de producție sau comerț sau prin slujbele dobândite. Case de acest tip s-au păstrat în văile izolate dintre dealurile Vâlcei, locuite de moșneni, la Măciuceni, pe fostele moșii ale boierilor Măciuceanu.
Până astăzi s-au păstrat doar patru case de acest tip, fiecare dintre ele fiind adaptate locuirii moderne, prin transformări interioare și exterioare.
În Măciuceni, găsim și ctitorii ale boierilor Măciuceanu. Ștefan Măciuceanu, împreună cu fiul său Manu, a ridicat, în anul 1844, o biserică închinată Sfântului Nicolae. Tot aici, Alexandru Măciuceanu a ctitorit o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată în perioada 1848-1851. Prezențe pitorești în teritoriu, crucile de drum marchează răscrucile și păzesc fântânile.
Descriere
Casele tip culă ale moșnenilor din Măciuceni sunt locuințe masive, cu plan compact, cu două niveluri. Parterul, ocupat inițial de beci, are puține deschideri. În trecut locuirea se desfășura doar la etaj, care este și astăzi accesibil doar printr-o scară amplasată în interiorul casei. În prezent, parterul, fostul beci, a fost transformat în încăperi de locuit. Micile deschideri pentru guri de tragere au fost transformate în ferestre. La etaj regăsim foișorul, la una dintre case.
Toate textele și imaginile despre cule sunt furnizate de Institutul Național al Patrimoniului.
Află despre alte
cule din proiect
Ultimele 27 de cule oltenesti, promovate cu sprijinul Institutului National al Patrimoniului si al Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu de catre Grupul CEZ in Romania
Ultimele 27 de cule din Oltenia și Muntenia, promovate cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului
Cula Tudor Vladimirescu
Cula lui Tudor Vladimirescu se află pe o fostă proprietate a sa, care în trecut făcea parte din domeniul mănăstirii Cozia. Se pare că ar fi fost construită prin anul 1800 de către Tudor Vladimirescu, după incendierea orașului Cerneți de către turci…
Cula Duca
Cula a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu, fiul lui Gheorghe Măldărescu, ctitorul Culei Greceanu. Stucaturile au fost realizate în anul 1827. În anul 1907, cula a fost cumpărată de marele om de stat I.G.Duca…
Cula Bujoreanu
Cula a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, de boierul Preda Bujoreanu, care este și ctitorul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Bujoreni, edificată în perioada 1811-1812…
Cula Gheorghe Tătărescu
Aflată inițial în satul Poiana, comuna Rovinari, cula a fost înălțată în jurul anului 1790 de către negustorul Dobre Sârbu din Târgu Jiu. Din 1919, clădirea a fost cumpărată de către Arethia şi Gheorghe Tătărescu…
Cula Vlădescu
În anul 1656, marele vistiernic Pârvu Vlădescu a ridicat, pe moșia sa Vlădești, o biserică închinată praznicului ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Ctitorul a fost înmormântat în pronaosul bisericii, în anul 1658…